Tiger
Moderator ****
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 496
|
|
Gib I.Mihăescu- Femeia de ciocolată
Gib I.Mihăescu este tipul scriitorului aşezat sub semnul imaginaţiei prolifice, echivalentă cu forţa de atracţie a tenebrelor, spre un ineluctabil sfârşit dezastruos. La acest scriitor, închipuirea pare a fi ordinea firească a lucrurilor. Teama fără mobil precis, teama de moarte, de singurătate, convingerea că ireparabilul se poate produce oricând, că depăşeşte puterile opoziţionale omeneşti-toate acestea conduc personajul lui Gib Mihăescu pe căile pierzaniei de sine, după o logică absurdă, aceea a sentimentelor de care se teme şi pe care le detestă. Dar numai atât, întrucât el este lipsit de voinţa de a da la o parte vălul ce împiedică evaluarea justă a situaţiilor şi conducerea spre o rezolvare, ca să spunem aşa, normală.
În Femeia de ciocolată , Negrişor, personajul central al prozei de mari dimensiuni, este invidios pe Motreanu, din cauza succesului pe care acesta îl are cu domnişoara Eleonora. ,,Femeia de ciocolată”, va traversa evenimentele unei experienţe unice, bizare şi paradoxale.
Fugind de realitatea care nu-I convine, Negrişor se refugiază în imaginaţie, în închipuire. Întâi îşi închipuie că îl azvârle pe Modreanu în abisul care se deschidea de la fereastra domnişoarei Eleonora şi unde un monstru metalic, un ferăstrău, îşi va isprăvi victima: ,, Un gând amarnic îl obseda de când cu priveliştea ferăstroaiei… îi plăcea să vadă în închipuire pe Modreanu, legat butuc dinaintea dinţilor de metal.”
Puterea imaginaţiei e atât de mare încât, în momentul în care îşi închipuie trupul lui Modreanu aşchiat de ferăstrăul mecanic, el aude, cu satisfacţie, strigătele de durere ale victimei sale, iar domnişoara Eleonora îşi întrerupe dialogul:,,- Frate, cine chirăe aşa?… parcă m-ar striga pe mine.”Deşi forţa sa imaginativă îl ajută să-şi distrugă rivalul, cel puţin în închipuire, Negrişor nu se mulţumeşte numai cu această evadare din real.
Pe fondul inaccesibilităţii femeii dorite, invidiei şi geloziei, el părăseşte mediul care I se pare ostil. Experienţa erotică cu Şari, o femeie întâlnită întâmplător, are la bază culoarea ciocolatie a tenului acesteia, asemănătoare cu cea a domnişoarei Eleonora. Asociaţionismul mintal este determinat de obsesia culorii tenului: ,,Negrişor tresări, căci femeia fără pălărie, dar bine îmbrăcată, semăna la culoare cu domnişoara Eleonora.”
Experienţa erotică ce urmează are şi un caracter iniţiatic. Şari fiind în măsură totală, să-I aline pe moment, obsesiile erotice şi durerile provocate de dragostea neîmpărtăşită de domnişoara Eleonora , dar Negrişor, printr-o curioasă predispoziţie comportamentală, nu îşi declarase dragostea domnişoarei Eleonora, interiorizându-şi toate pornirile.
După experienţa erotică cu Şari,Negrişor dispare timp de câteva zile, retrăgându-se pentru a-şi ocoli camarazii. Tehnica anticipării evenimentelor acţionează şi în Femeia de ciocolată . Chiar înainte de revenirea ,, fiului rătăcitor” autorul-narator anticipează deznodământul nuvelei prin demontarea mecanismului închipuirilor lui:,,Ba-I vine să creadă uneori , chiar că până şi lucrurile se schimbă, când el vrea să le vadă într-un anumit fel –tocmai pentru că el le doreşte să fie astfel cum sunt în realitate şi cum el nu le va vedea niciodată”, sau în privinţa culorii pielii domnişoarei Eleonora: ,, Cu siguranţă deci, culoarea Eleonorei va fi identică cu soarele matinal cu aceea din soarele miezului de ziuă, din lumina becurilor, din umbra dupăamiezilor din umbra interiorului: culoarea irezistibilă a ciocolatei.Tocmai pentru că el vrea să nu fie astfel.”
Revenind,Negrişor află, nu fără uimire , că Modreanu fusese găsit mort, ciopârţit. În mod asemănător modului în care ferestrăul mecanic aşchiase corpul aceluiaşi Modreanu în închipuirea sa. Puterea de seducţie şi convingerea acestei închipuiri este atât de mare încât,Negrişor se teme că ar putea fi bănuit de această crimă. Sperietura nu-I trece decât atunci, când camarazii săi, care l-au bănuit de crimă, îi comunică faptul că asasinul a recunoscut. De altfel, trecerile de la închipuiri la ,, realitatea”evenimentelor au loc cu o mare rapiditate încât deruta cititorului este justificată, când după apariţia spectrului lui Modreanu, află că domnişoara Eleonora s-a căsătorit cu ,,spectrul”. Negrişor refuză să meargă la nunta ei şi, fugind de realitate din nou, colindă prin gară, unde are posibilitatea să o revadă pe Şari, pregătindu-se să plece în America unde moştenea o importantă avere de la un bunic bogat.
Pentru un scurt moment , Negrişor are senzaţia că Şari este blondă şi că:,, gândul la Eleonora I-a parvenit până şi în cele mai comune facultăţi receptive”. Nu e vorba decât de o impresie mărită de reflexele luminii electrice şi a fumului de tutun. Nimic mai puţin bizar, după patruzeci de zile de absenţă, după această rătăcire asemănătoare cu,,rătăcirea unei corăbii după potop”, cum spune autorul, la o privire mai atentă, Negrişor descoperă că Şari ,,era o splendidă femeie de ciocolată”.
Tensiunea aşteptării în gară este argumentată de discursul plin de reproşuri pe care Şari I-l ţine lui Negrişor, înainte de a pleca împreună cu soţul ei. Negrişor rămâne ,,singur, inert şi holbat, ca un cadavru jefuit”, şi, după ce bea coniac după coniac, se îndreaptă spre casă cu hotărârea luată. Deşi nu l-a văzut pe Motreanu urcându-se în tren, cum se aşteptase cu o seară înainte, merge să facă o vizită Eleonorei. Modreanu este plecat într-o inspecţie şi Eleonora îl primeşte ca o gazdă perfectă. După ce îl tratează convenţional , Eleonora îl conduce ,,în camera ştiută cu divan şi cu măsuţă la mijloc, în care se pare nu s-a modificat nimic”.
Degajarea cu care se comportă anticipează oarecum că Negrişor va scăpa de obsesiile sale. Eleonora care se schimbase, între timp în capotul cunoscut din clipele de intimitate de dinainte de,,învierea”lui Modreanu, îi declară că se simte,,fiziceşte atrasă de el”. Toate aceste detalii şi ,,anticipări”nu fac decât să mărească surpriza cititorului care află, în finalul nuvelei, ca într-un roman negru, că Negrişor,,o înalţă cu lăcămie la pieptu-I şi muşcă hămesit dintr-însa, ca un copil dintr-un dar de ciocolată”.
În general ,,făpturile” lui Gib Mihăescu nu se acomodează în viaţă, nu se descurcă prea bine şi, cel mai grav pentru ele, nu-şi pot clarifica şi rezolva raporturile cu cei apropiaţi lor. Negrişor , nu reuşeşte să-şi declare dragostea domnişoarei Eleonora, şi de aici se va declanşa, un complicat mecanism în care gelozia, invidia şi complexul inaccesibilităţii femeii iubite sunt factori motrici. Acelaşi Negrişor este pus de câteva ori, în situaţia de a-şi vedea visul erotic realizat. Însă închipuirile îl îndepărtează de fiecare dată de domnişoara Eleonora, care acţionează ca un ecou al imaginaţiei sale. Între dorinţă şi realitate se aşterne un spaţiu de tensiune conflictuală care provoacă stările de anxietate ce pun stăpânire pe personajele prozei gibmihăesciene.
_______________________________________
|
|
