 TigerModerator ****
Postari: 496
|
|
A01.-Cum funcţionează un computer
În general, se ştie că un computer este un dispozitiv complex, care operează cu informaţii. Au trecut deja mai multe decenii de cînd computerele au apărut şi sunt folosite de către om, dar de la primele tipuri de computere şi pînă la cele de azi, toate computerele se bazează în funcţionare pe îndeplinirea cîtorva sarcini principale:
Prelucrarea (sau procesarea) informaţiilor
Stocarea (memorarea) informaţiilor
Transferul şi comunicarea informaţiilor
Dar care informaţii? Şi ce devin ele? Computerul poate opera numai cu informaţiile care îi sunt oferite de către utilizator, deci care sunt introduse în sistemul computerului, iar în urma execuţiei diverselor sarcini enumerate mai sus, în final utilizatorul obţine diverse rezultate, sub formă de noi informaţii, prin texte şi imagini afişate pe ecran sau tipărite pe hîrtie, sunete auzite în difuzoare sau înregistrate pe suport magnetic etc.
După cum se vede, computerul nu reprezintă pentru utilizator un scop în sine, ci este doar un instrument de care utilizatorul se foloseşte ca să proceseze, să păstreze, să transforme şi să vehiculeze informaţii utile în lucrările şi în viaţa sa.
A02.-Prelucrarea (procesarea) informaţiilor
Computer înseamnă, mai pe romîneşte, calculator, şi prima impresie despre rolul lui de bază este aceea că el calculează. De fapt, ceea ce face el este că procesează informaţii, iar asta înseamnă că transformă informaţiile din unele în altele, şi/sau dintr-o formă în alta. Procesarea implică şi foarte multe calcule matematice executate de către computer, dar şi alte operaţii.
Informaţiile cu care operează permanent un computer pot fi împărţite în 3 categorii mari:
Date - sunt acele informaţii care sunt procesate. De pildă, un computer poate să afişeze în ce zi a săptămînii cade o anumită dată calendaristică (reprezentată prin zi, lună şi an). Pentru asta, el trebuie să primească data calendaristică, şi după ce o procesează, va afişa ziua săptămînii care corespunde acelei date. Data calendaristică introdusă şi ziua săptămînii afişată sunt date cu care a operat computerul în acest proces. Tot din categoria datelor sunt şi documentele care conţin texte, imagini, chiar şi sunete, cu care operează computerul şi a căror manevrare şi prelucrare reprezintă cel mai adesea scopul utilizării computerului într-o activitate de birou.
Programe - reprezintă o categorie specială de informaţii, care conţin algoritmii conform cărora computerul va procesa datele. Computerul este un simplu automat electronic, dar în funcţie de programele pe care le foloseşte, el va putea procesa datele primite în diverse moduri. De pildă, pentru exemplul anterior este necesar un program capabil să calculeze exact în ce zi a săptămînii cade o dată calendaristică oarecare, ţinînd cont de toate detaliile calendarului (ani bisecţi, zilele fiecărei luni etc.), conform unui algoritm matematic bine stabilit.
Programele sunt alcătuite din instrucţiuni care sunt executate una cîte una, pînă cînd, pornind de la datele introduse, se ajunge la rezultatul final. Pentru computer, aceste instrucţiuni sunt codificate în aşa-numitul cod-maşină, un limbaj de programare foarte rar folosit chiar de către specialişti. Viteza cu care sunt executate instrucţiunile a ajuns astăzi atît de mare, încît atunci cînd apăsăm o tastă şi apare instantaneu pe ecran o literă, nici nu ne dăm seama că această operaţie atît de simplă înseamnă, pentru computer, execuţia a sute sau mii de instrucţiuni în cod-maşină între momentul apăsării tastei şi cel al afişării literei.
Parametri de configurare - este vorba de acele informaţii care determină modul specific de funcţionare pentru fiecare componentă fizică a computerului, sau pentru programele folosite de el. Prin aceşti parametri, care rămîn memoraţi de computer pînă la modificarea sau ştergerea lor, un computer poate fi programat, de pildă, să accepte sau să ignore un anumit dispozitiv fizic (un hard-disk, un mouse etc.).
A03.-Stocarea (memorarea) informaţiilor
Computerul poate stoca (memora) informaţii în mai multe forme diferite, astfel încât el va putea procesa nu numai informaţii introduse în momentul procesării, ci şi informaţii stocate în memoria lui. în acest fel, un computer este adesea folosit şi pentru a găzdui baze de date sau arhive de informaţii şi documente diverse, în format digital sau - ca să folosim un termen popular - electronic. Memoria computerului se împarte în două tipuri de bază: memorie temporară (pe termen scurt, sau dinamică şi memorie permanentă (pe termen lung, fixă.
Memoria temporară este aceea care se şterge la oprirea computerului, şi este folosită numai în timpul funcţionării lui, ca o zonă de memorie de lucru pentru programele aflate în funcţiune. Fizic, ea este reprezentată prin aşa-numita memorie RAM. Folosind memoria RAM, computerul execută mai rapid programele şi procesează mai eficient informaţiile. în general, când se vorbeşte în limbajul tehnic despre memoria unui computer, acest termen se referă mai ales la memoria RAM.
Când lucrezi la un document, de pildă, modificările pe care le faci se păstrează în memoria RAM, dar pentru ca ele să rămână permanent în document, trebuie să fie salvate în memoria permanentă. Memoria permanentă nu se şterge la oprirea computerului, şi ea se găseşte fizic, pe dispozitive de diverse tipuri, capabile să înregistreze informaţii pe suport magnetic (hard-disk, dischetă, bandă magnetică sau prin procedee optice (discul optic sau CD-ul). În ea sunt păstrate permanent programele şi datele, organizate în aşa-numite fişiere. Tehnicienii se referă la memoria permanentă folosind mai mult termeni ca "spaţiu de stocare" sau "spaţiu pe disc".
Funcţia de memorare a informaţiilor face computerul foarte util în orice activitate, el putând înlocui astfel dulapuri de dosare şi biblioteci întregi.
A04.-Transferul şi comunicarea informaţiilor
Pentru a putea stoca şi procesa informaţii, computerul trebuie să le şi transfere de la un dispozitiv la altul, şi adesea în funcţiile sale de bază intră şi comunicarea informaţiilor către/dinspre alte computere. Există mai multe forme de transfer şi comunicare de informaţii în activitatea computerului
I/O (Input/Output) este denumirea generică dată dispozitivelor de intrare/ieşire, adică acelor dispozitive care asigură introducerea (intrarea) informaţiilor în computer, şi afişarea (ieşirea) de informaţii prin diverse metode. De pildă, tastatura, mouse-ul sau scanner-ul sunt dispozitive tipice de intrare, prin care operatorul poate introduce texte sau poate da comenzi computerului, în vreme ce monitorul, imprimanta şi boxele audio sunt dispozitive tipice de ieşire, prin care informaţiile din computer ajung să fie văzute sau auzite de operator.
Transfer în/din memoria RAM - orice program, la lansarea sa, este transferat parţial în memoria RAM, de unde va fi executat pas cu pas. Tot în memoria RAM sunt plasate informaţiile în curs de prelucrare, şi are loc un transfer continuu de informaţii între memoria RAM şi celelalte dispozitive din computer. Cu cât un computer are mai multă memorie RAM, cu atât programele rulate au un spaţiu mai mare de manevră şi vor funcţiona mai rapid.
Transfer între discuri - citirea informaţiilor de pe un spaţiu de stocare (disc) oarecare poate fi văzută tot ca o operaţie de intrare în procesul de prelucrare a informaţiilor, iar scrierea informaţiilor pe disc poate fi văzută şi ca o operaţie de ieşire în acelaşi proces. Dat fiind că se pot citi informaţii de pe un disc şi se pot scrie pe un alt disc, acesta este un transfer de informaţii de pe un mediu de stocare pe altul. De pildă, se pot copia informaţii de pe hard-disk pe dischetă, apoi discheta poate fi transportată pe un alt computer, unde informaţiile resprective pot fi copiate de pe dischetă pe hard-disk-ul acelui computer. Operaţiile de transfer pe disc au loc aproape permanent în computer.
Comunicaţia în reţea - pentru un computer conectat la o reţea, fie prin dispozitive de reţea, fie prin modem, au loc şi transferuri de informaţii către/dinspre alte computere. ?n acest fel circulaţia informaţiilor este accelerată foarte mult, şi utilitatea computerului a crescut enorm în ultimul deceniu prin extinderea reţelelor şi prin posibilitatea conectării la reţeaua globală numită Internet.
În concluzie, în ce priveşte circulaţia informaţiei, computerul este ca şi un organism viu, în al cărui sistem circulă continuu un flux de informaţii care stă la baza activităţilor sale.
A05.-Informaţie analogică şi informaţie digitală
După cum s-a văzut, toate sarcinile computerului implică operarea acestuia cu informaţii de cele mai diverse tipuri. Informaţiile se pot prezenta, pentru operator, sub formă de texte introduse de la tastatură şi afişate pe ecran, de imagini statice sau animate, de sunete simple sau complexe, sub formă de programe aflate în memoria computerului şi în multe alte forme. De fapt, ca să înţelegem mai pe larg cum operează computerul cu informaţia, putem distinge două metode de reprezentare a informaţiei: analogică şi digitală.
Informaţia analogică este de tip continuu, şi este acea informaţie care poate avea un număr infinit de valori într-un domeniu definit. De pildă, să zicem că folosim o informaţie despre temperatura ambiantă dintr-un anumit loc, şi aceasta poate lua valori între -30 şi +50 grade Celsius. Între aceste limite, temperatura poate avea, teoretic, orice valoare, cu oricâte zecimale, acoperind astfel continuu întregul domeniu. Putem măsura 20 de grade, sau -10.12 grade, sau 22.334455 grade, şi numărul de valori posibile este infinit.
Informaţia digitală are un număr finit de valori într-un domeniu limitat, şi computerele folosesc acest tip de informaţie pentru ca toate operaţiile lor să se deruleze în timp finit şi după algoritmi exacţi. Astfel, aceeaşi temperatură poate fi măsurată, pe computer, numai cu valori rotunjite la numărul de grade: 20 de grade, -21 de grade, 42 de grade etc. Valorile intermediare, zecimale, pot fi rotunjite la cel mai apropiat întreg, dacă precizia cerută de programul care foloseşte această informaţie este suficientă pentru scopul propus.
Tot informaţie digitală este şi acea informaţie care nu este numerică, dar are tot un set finit de valori. De pildă, cele 7 zile ale săptămânii reprezintă un set finit de valori: Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri, Sîmbătă, Duminică, şi dacă un program trebuie să fie afişeze ziua curentă, va determina o valoare din acest set pentru informaţia pe care o va afişa.
Computerele actuale folosesc o formă particulară de informaţie digitală, şi anume informaţia binară.
A06.-Informaţia binară
Aceasta este informaţia digitală care este reprezentată prin folosirea unui set de numai două valori: 0 şi 1. Prin codificări adecvate, aproape orice tip de informaţie poate fi reprezentată în formă binară. Avantajele acestei forme de reprezentare a informaţiei sunt mai multe:
Simplitate - foarte mulţi parametri cu care lucrăm au numai două valori, şi de aceea este uşor ca ei să fie reprezentaţi prin cele două valori binare, 1 sau 0. De pildă:
DA sau NU (ca răspuns la o întrebare)
deschis sau închis (un contact, un bec)
pornit sau oprit (un aparat, un dispozitiv)
activ sau inactiv (o opţiune de lucru într-un program)
permis sau interzis (o permisiune de acces sau de execuţie a unei anumite operaţii)
Expandabilitate - reprezentarea binară poate fi extinsă şi la parametri care pot avea mai mult de 2 valori. De pildă, dacă avem un sistem de 2 becuri care pot fi aprinse sau stinse independent, starea lor curentă poate fi indicată de doi parametri binari, fiecare cu valoarea 0 pentru "stins" sau 1 pentru "aprins", astfel:
Bec 1
Bec 2
Informaţie binară
Aprins
Aprins
11
Aprins
Stins
10
Stins
Aprins
01
Stins
Stins
00
Claritate - deoarece valorile cu care se lucrează sunt doar 1 şi 0, informaţiile sunt clare şi erorile sunt reduse. Între 0 şi 1 nu sunt admise valori intermediare, şi chiar dacă semnalele electrice sunt semnale analogice în fond, informaţia conţinută de ele este permanent modelată în formă digitală. Astfel, dacă pe linia telefonică, din cauza perturbaţiilor, valoarea semnalului este 0.95, computerul o poate trata, prin rotunjire, ca fiind valoarea corectă 1.
Viteză - prelucrarea informaţiilor în computer implică luarea de milioane de decizii pe secundă, şi acest proces este mult mai rapid atunci cînd o decizie înseamnă o alegere între numai două opţiuni posibile: 0 sau 1, decât dacă există un set mai mare de opţiuni.
Aceste considerente sunt mai mult teoretice pentru un simplu utilizator, şi rolul lor este de a permite înţelegerea modului de "gîndire" al computerului atunci când acesta execută calcule matematice, ia decizii logice sau operează ?n orice alt mod cu informaţia.
A07.-Baze de numeraţie
Noi suntem obişnuiţi să numărăm în baza 10, reprezentînd valori cu ajutorul celor 10 cifre de la 0 la 9, dar suportul matematic folosit de computere pentru manevrarea şi prelucrarea informaţiei binare este numeraţia în baza 2 şi în baze de numeraţie care sunt puteri ale lui 2. Principalele sisteme de numeraţie pentru reprezentarea binară a informaţiei sunt prezentate mai jos. Ca regulă generală pentru numărarea într-o bază de numeraţie N, cînd la sfîrşitul unui număr scris în baza N apar, la rînd, numai cifre N-1, numărul următor din şir (cu 1 mai mare dec?t precedentul) va primi, în locul fiecărei cifre N-1 de la dreapta, cifra 0, iar în faţa acestora la cifra existentă se adaugă 1, şi şirul continuă.
Sistemul binar foloseşte baza 2, în care avem doar două cifre, 0 şi 1, astfel încât orice număr va fi reprezentat numai cu aceste două cifre. Regula este aceeaşi ca în orice bază de numeraţie N. Pentru primele N numere, începînd de la 0, se folosesc în ordine cele N cifre ale bazei respective, dar pentru următorul număr (N+1), prima cifră din dreapta devine 0 şi în faţa ei se adaugă cifra 1 (aşa cum numărul care urmează după 9, în baza 10, se notează cu 10).
Sistemul octal foloseşte baza 8, cu cifrele de la 0 la 7. În acest caz, numărul 8 va fi notat în octal cu 10, numărul 9 va fi notat în octal cu 11, numărul zecimal 10 va fi notat în octal cu 12 etc. Sistemul octal este cel mai rar folosit.
Sistemul hexazecimal foloseşte baza 16. În acest caz sunt necesare 16 cifre distincte, şi după cifrele de la 0 la 9 se folosesc, în ordine, literele A, B, C, D, E, F. Astfel, numărul zecimal 15 va fi notat cu F, iar numărul 16 cu 10, numărul zecimal 255 va avea notaţia hexa (prescurtare de la hexazecimal) FF ş.a.m.d.
Tabelul de mai jos prezintă exemple de notaţii în aceste baze:
Binar
Octal
Zecimal
Hexa
0
0
0
0
1
1
1
1
10
2
2
2
11
3
3
3
100
4
4
4
101
5
5
5
110
6
6
6
111
7
7
7
1000
10
8
8
1001
11
9
9
1010
12
10
A
1011
13
11
B
1100
14
12
C
1101
15
13
D
1110
16
14
E
1111
17
15
F
10000
20
16
10
10001
21
17
11
De fapt, datele sunt reprezentate în computer numai în sistemul binar, fiecare cifră binară fiind un bit de informaţie, dar sistemele octal şi hexazecimal sunt notaţii folosite de programatori pentru manevrarea mai uşoară a şirurilor lungi care ar rezulta în sistemul binar dacă s-ar folosi notaţia binară pentru numere mari. Dar dacă întîlneşti o valoare "44", fără precizarea bazei de numeraţie, cum ai putea spune dacă este scrisă în sistemul zecimal sau în sistemul hexazecimal? Pentru a le deosebi, la o valoare hexazecimală se adaugă fie un prefix 0x (rezultă notaţia 0x44), fie un sufix h (rezultă notaţia 44h). Valorile numerice pentru care nu se specifică baza de numeraţie se consideră de regulă că sunt zecimale.
Aceste precizări sunt necesare deoarece, în prezentarea diverselor componente ale computerului, vom întîlni diverşi parametri numerici reprezentaţi în formă binară.
A08.-Biţi şi Bytes
Cantitatea de informaţie stocată şi vehiculată de computer în format binar este măsurată în unităţi de măsură specifice. După cum am arătat, o cifră binară reprezintă un bit de informaţie, şi aceasta este unitatea de bază pentru măsurarea informaţiei.
Din motive practice, însă, informaţiile sunt manevrate în grupuri de cîte 8 biţi. Un grup de 8 biţi se numeşte octet sau Byte (citit bait, într-o singură silabă. Notaţiile prescurtate fac diferenţa între bit (notat cu "b" şi Byte (notat cu "B". Dar fiindcă aceste unităţi sunt foarte mici în multe cazuri practice, cel mai adesea se folosesc multiplii lor, cu prefixele uzuale folosite şi în cazul altor unităţi de măsură.
Totuşi, există o diferenţă de care trebuie ţinut cont. În cazul altor unităţi de măsură, prefixul Kilo înseamnă 1000 adică 10 la puterea a 3-a, iar multiplii următori - Mega, Giga şi Terra - desemnează puterile a 6-a, a 9-a şi respectiv a 12-a, ale lui 10. În cazul măsurării informaţiei binare se lucrează cu puteri ale lui 2, şi se întîmplă că 2 la puterea 10 este 1024. Se foloseşte multiplul de 1 KiloByte pentru a desemna 1024 Bytes. Apoi, 1 MegaByte = 1024 KiloBytes, 1 GigaByte = 1024 MegaBytes, iar 1 TerraByte = 1024 GigaBytes. Adesea se rotunjeşte acest 1024 la 1000, din obişnuinţa de a se folosi puteri ale lui 10, dar rezultă din aceasta o eroare care creşte cu volumul de informaţie şi care poate produce confuzii. Se pare că este în studiu un nou sistem de denumire a multiplilor pentru unităţile de măsură binare, care să elimine această confuzie, dar deocamdată cel vechi este încă în uz.
Tabelul de mai jos prezintă sistemul multiplilor prezentaţi:
Prefix
Biţi
Bytes
Multiplu
Exact
Aproximat
Multiplu
Exact
Aproximat
Kilo
Kilobit (Kb)
1024 biţi
1000 biţi
KiloByte (KB)
1024 Bytes
1000 Bytes
Mega
Megabit (Mb)
1024 Kb
1000 Kb
MegaByte (MB)
1024 KB
1000 KB
Giga
Gigabit (Gb)
1024 Mb
1000 Mb
GigaByte (GB)
1024 MB
1000 MB
Terra
Terrabit (Tb)
1024 Gb
1000 Gb
TerraByte (TB)
1024 GB
1000 GB
Pentru a avea o idee despre ce înseamnă aceste cantităţi de informaţie, se poate spune că:
1 Byte este, pentru computer, cantitatea de informaţie echivalentă cu o literă de text.
1 KB înseamnă un text de 1000 de litere, în general mai puţin de o pagină de text.
1 MB poate cuprinde o carte foarte mare; o dischetă are, de pildă, 1.44 MB, iar un ZIP-disk are 100 MB.
1 GB poate cuprinde o bibliotecă de mii de cărţi; un CD are cam 2/3 dintr-un 1 GB (640 MB), iar hard-diskurile cele mai uzuale la ora actuală au de la cîţiva GB pînă la zeci de GB.
1 TB este deja un volum enorm de informaţii, dar probabil şi această dimensiune va deveni uzuală în viitorul apropiat.
A09.-Hardware şi Software
Ne apropiem, pas cu pas, de descrierea funcţionării concrete a computerului. Tot ce se găseşte în computer poate fi împărţit în două categorii mari de elemente: hardware şi software.
Hardware este termenul care desemnează dispozitivele fizice - optice, electronice, mecanice - care alcătuiesc computerul. Monitorul, tastatura, mouse-ul, cutia unităţii centrale şi toate componentele fizice din ea, sunt dispozitive hardware. Toate acestea comunică între ele şi funcţionează pe bază de programe.
Software este termenul care desemnează programele pe baza cărora funcţionează computerul. Dispozitivele hardware sunt dispozitive programabile, şi ele pot funcţiona cu o varietate mare de programe, în diferite moduri, după cerinţele utilizatorului.
Ca să facem o analogie simplă cu corpul uman, dispozitivele hardware pot fi asemănate cu creierul, iar elementele software reprezintă ideile vehiculate şi prelucrate de creier. Şi creierul uman este un fel de dispozitiv programabil, care poate accepta şi vehicula o mare varietate de idei şi programe de viaţă, pe baza cărora funcţionează fiinţa umană în viaţă.
Unele componente hardware includ, din fabricaţie, mici programe care asigură funcţionarea lor de bază. Dar majoritatea programelor sunt introduse (instalate) în computer după asamblarea acestuia, şi ele pot fi modificate, optimizate sau înlocuite pe parcursul utilizării.
A10.-Ce este un program
Să presupunem că avem de rezolvat următoarea problemă: se dau literele R G V O I A şi se cere ca ele să fie sortate (aranjate) în ordine alfabetică. Majoritatea oamenilor pot face asta în mai puţin de 10 secunde. Dar un computer modern poate rezolva problema în mai puţin de o miime de secundă.
Să credem că un computer este mai inteligent decît omul? Nicidecum. De fapt, computerul nu ştie să rezolve nici o problemă. însă procesorul din computer poate executa extrem de rapid un set restrîns de operaţii logice, şi omul poate să-i impună computerului un anumit mod şi o anumită succesiune de efectuare a operaţiilor, astfel încît rezultatul lor să fie soluţia problemei. Acest lucru, omul îl face printr-un program.
Programul pentru rezolvarea acestei probleme conţine, de fapt, nu soluţia problemei, ci o metodă (logică, matematică etc.) prin care computerul poate găsi soluţia pornind de la datele primite şi de la structura alfabetului. Computerul nu ştie că datele de pornire sunt litere sau altceva, el doar efectuează automat operaţiile dictate de program, aplicînd astfel metoda de rezolvare propusă de programator.
Dacă modificăm problema, şi spunem că fiecare literă este iniţiala unei culori, şi se cere să se aranjeze culorile în ordinea din curcubeu, atunci un om poate rezolva repede problema, dar computerul - care nu ştie ce sunt culorile - nu va mai putea rezolva problema prin aceeaşi metodă ca prima dată, deci are nevoie de un alt program, care să includă denumirile culorilor şi ordinea lor în curcubeu.
în concluzie, computerul nu ştie să facă decît lucrurile pe care este programat să le facă, cu ajutorul diverselor programe instalate şi executate pe el.
A11.-Limbajele de programare
Pentru computer, un program este inteligibil doar sub forma unui şir de instrucţiuni reprezentate prin coduri binare. De pildă, pentru a programa computerul să adune numerele 181 şi 207, el trebuie să execute şirul de instrucţiuni "01101001 00110100 10110101 11001111". Acesta este aşa-numitul cod-maşină, singurul pe care procesorul computerului îl poate înţelege şi executa.
Dar pentru un programator, scrierea unui program în acest cod este extrem de dificilă, de aceea se folosesc limbaje de programare care permit specificarea instrucţiunilor într-un format mai clar şi mai uşor de controlat. Astfel, într-un limbaj de programare se poate folosi în acest caz o instrucţiune de forma
X=181+207
Un program se scrie astfel ca o succesiune de linii de text, fiecare dintre ele stabilind operaţiuni care trebuie efectuate de procesor, pas cu pas, după un algoritm logic, pentru a se ajunge la rezolvarea programată a problemei. Acest şir de linii de text se numeşte program-sursă, şi pentru ca un computer să-l poată înţelege şi executa, programul-sursă trebuie compilat cu ajutorul unui program special numit compilator, care "traduce" în cod-maşină liniile de text scrise în limbajul de programare. Rezultatul compilării este programul executabil propriu-zis, care poate fi înţeles şi executat de procesor.
Există multe limbaje de programare, şi cele mai cunoscute sunt COBOL, FORTRAN, BASIC, DBASE, FOXPRO, PASCAL, C, C++. Ultimele sunt cele mai folosite la ora actuală.
A12.-Exemplu: Ce se întîmplă cînd apeşi o tastă
Înainte de a începe trecerea în revistă componentelor hardware din computer, să ilustrăm funcţionarea computerului printr-un exemplu foarte simplu. Să presupunem că scrii un text pe computer, într-un editor de text, şi apeşi tasta cu litera M. Iată ce se întîmplă în computer din acel moment:
Tastatura trimite spre computer un semnal electric care arată ce tastă a fost apăsată.
Controlerul de tastatură (un circuit care controlează comunicaţia dintre computer şi tastatură interpretează acest semnal şi determină că litera apăsată a fost M, şi o stochează în memorie în aşteptarea momentului cînd procesorul va putea să se ocupe de ea.
Apoi controlerul trimite procesorului un semnal numit întrerupere. Întreruperea îi spune procesorului că o anumită parte a computerului are o informaţie care trebuie procesată, solicitîndu-i atenţia. În acest caz, controlerul îi cere procesorului să se ocupe de tasta apăsată.
Procesorul execută tot timpul diverse programe, împărţindu-şi timpul între mai multe sarcini, care sunt tratate pe rînd, iar semnalul de întrerupere îl anunţă că s-a adăugat încă o sarcină în lista celor pe care le are de efectuat imediat. Întreruperile sunt tratate cu anumite priorităţi, şi cînd vine rîndul să fie tratată tasta apăsată, procesorul o transmite unui program corespunzător din sistemul de operare pe care îl foloseşti.
Presupunînd că lucrezi cu un sistem de operare ca Windows, programul din sistemul de operare stabileşte care fereastră era activă cînd ai apăsat tasta respectivă, şi trimite ferestrei un mesaj, spunîndu-i ce tastă a fost apăsată.
Fereastra (de fapt, un program care controlează tot ce se întîmplă în acea fereastră decide ce este de făcut la apăsarea acelei taste. Fiind vorba de fereastra editorului de text, şi fiindcă ai apăsat o literă, editorul de text o va adăuga în zona de lucru pentru fişierul pe care îl editezi. Litera va ocupa un byte în memoria RAM a computerului tău. Alte taste ar putea avea efecte diferite (de pildă, dacă apeşi combinaţia de taste pentru ieşirea din editor).
Apoi fereastra va cere sistemului de operare să afişeze pe ecran litera tastată.
Sistemul de operare va afişa litera pe ecran prin adăugarea ei în memoria video, cea care conţine matricea de puncte aprinse sau stinse de pe ecran, şi a culorilor fiecărui punct.
Data următoare cînd placa video regenerează imaginea de pe monitor (reafişînd ceea ce se găseşte în memoria video), litera va apărea pe ecran. Majoritatea plăcilor video regenerează imaginea de pe ecran de 60-100 ori pe secundă.
Este uimitor! Atîtea lucruri se întîmplă chiar şi la un eveniment atît de mărunt! Dar toate acestea par să se întîmple instantaneu şi litera apare pe ecran imediat ce ai apăsat tasta, deoarece computerul face toate aceste lucruri cu o viteză foarte mare. În pofida vitezei vizibile, în cutia computerului are loc o activitate foarte intensă, fie şi pentru cea mai simplă operaţie. Iar descrierea de mai sus este foarte generală, lipsind din ea multe detalii. Procesorul execută mii de operaţiuni în fiecare secundă, şi fiecare componentă din computer are sarcinile ei de executat.
Oricum, nu trebuie să cunoşti în detaliu ce se întîmplă în computer ca să îl poţi folosi sau chiar ca să îţi asamblezi un computer, dar dacă vrei să înţelegi mai bine funcţionarea lui, este util să ştii ce rol are fiecare componentă şi cum interacţionează ea cu celelalte componente hardware şi software.
_______________________________________
www.Come.Go.Ro www.Top99.birt.At www.Maniere.3xforum.ro
|
|
